Înaripată, Dragostea CreșTe-N Copaci Poem by Rodrig Andrisan

De cînd nu mai eşti a mea,
îmi fac în fiecare dimineaţă o injecţie cu optimism,
ţi-aş face şi ţie, dar eşti atît de departe,
iar rănile din suflet, din păcate,
nu pot fi dezinfectate cu nimic,
degeaba mi-a răsărit o catedrală-n piept,
cred ca am o deviaţie de sept,
ce-mi conduce gîndul mereu către tine.
Ai fugit de mine exact în ziua nunţii noastre,
undeva între Marte şi Jupiter,
pe unul din acele corpuri cereşti mici,
numite planetoizi sau asteroizi,
şi te-ai ascuns într-o văgăuna de vid,
credeai că nu te mai găsesc.
Cum ai putut să speri ca te voi pierde,
cînd eu te am tot timpul în mine,
în adîncul sufletului meu?
Te vad de-aici, de pe Pamînt,
cum te chinui acolo singură,
ştiai ce simt pentru tine,
de aceea ai ales calea fugii,
nefiind capabilă de o dragoste la fel de mare ca a mea...