Atîtea Duminici Fără Tine Poem by Rodrig Andrisan

Vino să te şterg la botic de melancolie,
uite, ţi-ai murdărit şi umerii şi sînii.
Aş da orice pentru un zîmbet de-al tău,
de-ăla blînd sau blond, ca o reverberaţie solară,
căci inima nu-mi mai încape-n piept
şi simt că vrea să mă ridic la cer,
învăluit în sarcofagul tău de sulf...
Sunt mînzul ce se-adapă din seceta gurii tale,
cu tine, noaptea se transformă-n zi,
tot trupul tau e pîine pentru mine...
Nu îmi da apă, nici mîncare,
vreau să îmi picuri doar iubire din căuşul palmelor,
nu, mai bine dă-mi-o pe toată odata,
iar cînd mă săruţi, nu te zgîrci, vreau cantităţi industriale
şi, măcar din cînd în cînd, mîngîie-mi şi aura,
cu puful baghetei tale telepatice...