Mostenire Poem by Alexandra Parvan

Bunicul meu era snovos
avea pantofi cu rădăcini abrupte în pământ
la pălărie – patruzeci de trepte-ale tăcerii
şi un fir de fân slobozit de vânt
în colţul gurii o vişină coaptă
mereu altă vişină
perpendiculară pe lumina zilei
avea doi nasturi în dreptul inimii
doi nasturi de păpădie suflaţi în rocadă
bunicul era mare dansator
avea un fluier în loc de baston
trăgea cu el furnicarul licuricilor într-o parte
pe Orion îl lua de guler, îi răsturna trei note
şi-l dădea în dumbravă
bunicul meu cioplea stâncile groase
şi îl aflai tot timpul între două mişcări
în clin pe straja luminii
din rana cerului de noapte în rana cerului de zi.
Bunicul avea şi o barbă
făcută din spin sau ciulin
o purta în loc de vestă
şi oprea în ea glonţii luminii.
De la bunicul meu am cadou
o pereche de pantofi cu rădăcini
o pălărie mută şi un fir de fân
o vişină mereu coaptă
şi doi nasturi de păpădie fluturaţi
un fluier în loc de baston şi o piatră
o vestă antiglonţ şi două bătăi de aripi
între două clipiri ale cerului
din noapte în zi.