Dacă Mai Poţi... Poem by Termure Octavian

Deşteaptă-te, române!
Din prostia amară
Deşteaptă-te, române!
Măcar acum, în ultimul ceas de seară.
Fă-o repede, de ce stai ascuns?
Ai căzut, alţii din nou te-au răpus.
Te-a durut? Uite-ţi fraţii cum mor.
Uită-te în jur. Mai vezi vreun popor?
Tot ei te-au dus departe,
Te-au făcut să uiţi de bine,
Te-au făcut să uiţi de tine.
Iar tu...Te-ai plimbat prin lumi deşarte...
Dar acum te-ai întors, vrei din nou printre cei vii,
Şi te uiţi în jur. Unde-ţi sunt semenii?
Vezi şi tu pe cine ai în jur? Nu-i recunoşti?
Ei îşi spun români, dar tu nu-i cunoşti.

Aşa că, tu, adevăratule român,
Care nu te-ai născut rău, prost sau păgân,
De ce nu vrei să te trezeşti?
Poate chiar tu, ai uitat cine eşti...

Şi eu vin să te rog, dacă nu e prea târziu
Deşteaptă-te! Fă-o pentru al tău fiu.
Acum ori niciodată, şi tu ştii, române,
Că ne e dor...Ne e dor de tine!