Va Fi Bine Poem by Valentin Busuioc

va fi bine
a spus mama
în timp ce își trecea anevoie privirea
peste linia vieții

țin minte de parcă ar fi fost ieri

a șoptit

după ce a plecat bunicul
dintre toți nepoții
eu
cea mai mică
am fost aleasă să desenez pe cămașa lui de mire
lumea în care-a ajuns

nu puteam să număr
să scriu
să citesc

singurul lucru pe care-l știam
era să desenez cu ochii închiși

însă anii au trecut
și după ce l-am uitat
mi s-a arătat în vis

ajunsese copil
dar acolo cu toții erau copii

își vedeau sufletele
așa de puternică era lumina
căci singura lor lumină era bunătatea

în rest
era aproape ca aici pe pământ

apele limpezi
cerul albastru
iar sub el
totul verde
iarba lăcustele
până și cărările de la unul la altul

dar mai ales cimitirul