Păpuşile De Porţelan Poem by Dorina Neculce

într-o zi toridă de vară,
păpușile de porțelan își aruncă
inimile încremenite,
sparg vitrinele și pornesc tăcute într-o procesiune
numai de ele știută spre porțile îndepărtate ale cimitirului

își strâng împrejurul trupului împuținat
pardesiurile învechite(mirosind a molii sufocate)
vorbitoare ale altor vremi

cu mâinile tremurânde,
oferă porții generoase de iluzii trecătorilor grăbiți
cu ochii albaștri și destinele atârnate

orașul păpușilor este iar verde
cimitirele au cruci încă vii
împodobite cu flori plastifiate...

miroase a lavanda și a viață putrezită în labirintul albastru
păsările croncănesc dezlănțuind cerul

un dangăt sparge capsula temporală
împingând în gropi oameni îmbrățișând păpușile
împleticite-n alte chipuri

doar într-o singură zi toridă de vară
păpușile învață singure să vorbească
și murmură un imn funebru

intrându-le oamenilor
pe sub piele...